Vremea schimbă foaia! După mai multe săptămâni însorite și cu temperaturi generoase, toamna îşi intră în drepturi. Meteorologii anunţă că, începând cu prima zi a lunii noiembrie, mercurul din termometre va coborî la 18 grade ziua şi aproximativ 10 grade noaptea.
Iar joi nu vor fi mai mult de 16 grade. Totodată, sunt prognozate ploi slabe pe 1 şi 2 noiembrie, iar vântul va bate în rafale de până la 18 km pe oră.
Vremea se va menţine mohorâtă până la sfârşitul acestei săptămâni.