Toamna se numără bobocii. Filat va număra... miniştrii
Toamna se numără bobocii şi se evaluează activitatea miniştrilor. Şeful Executivului spune că a stabilit şi un termen limită pentru evaluarea activităţii subalternilor săi. Concluziile urmează să fie prezentate imediat după ce deputaţii vor reveni din vacanţa de vară.
În acest context, prim-ministrul a spus că termenul limită pentru evaluarea miniştrilor de către membrii de alianţă este luna septembrie.
"La începerea sesiunii parlamentare, urmează să punem punct pe toate aceste probleme prin soluţiile care urmează să fie adoptate. La nivel de evaluare lucrurile stau foarte simplu. Avem programul de activitate al Guvernului. Mă voi întâlni cu fiecare conducător de instituţie", a precizat Vlad Filat.
Referindu-se la idea remanierii miniştrilor care nu îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu, premierul a venit şi cu soluţii.
"Nu poţi să fii Procuror General echidistant atunci când ai, şi nu este secret, subordonare directă. Consider că este un om politizat cum este şi sistemul judecătoresc la ora actuală", a punctat Filat.
În urma consultărilor cu societatea civilă, premierul a declarat că în cel mai scurt timp, va cere colegilor de alianţă să vină cu o evaluare a activităţii miniştrilor.