Tocăniţă cu mucegai în supermarket! Inspectoratul de Stat pentru Protecţia Consumatorilor: „Vom rezolva mai târziu”
Avem lipsă de inspectori şi o să vă rezolvăm problema mai târziu. Aşa i-a răspuns Inspectoratul de Stat pentru Protecţia Consumatorilor femeii care a cumpărat, acum două zile, dintr-un supermarket din Capitală tocăniţă de dovlecei cu strat gros de mucegai. Administraţia magazinului a refuzat să ne dea explicaţii, iar produsul a dispărut deja de pe rafturi.
Ana Enache a cumpărat sâmbătă, dintr-un supermarket din Capitală, un borcan de tocăniţă de dovlecei. Doar că atunci când a vrut să consume produsul, jumătate din borcan era tocăniţă cu mucegai. Astăzi, 14 martie, femeia a mers la Inspectoratul de Stat pentru Protecţia Consumatorului pentru a cere luarea unor măsuri. Însă răspunsul dat de şeful instituţiei, Alexandru Cuzimuc, a fost că "81 de inspectori în cadrul Inspectoratului nu pot acoperi mii, zeci de mii de agenţi economici".
Deoarece niciun inspector nu a fost trimis la magazin pentru a efectua un control, femeia va primi un răspuns despre măsurile luate de Inspectorat în cel mult o lună. Potrivit şefului Inspectoratului de Produse Alimentare, Grigore Caţer, vinovatul, fie el producător, vânzător sau distribuitor, va avea de achitat o sancţiune echivalentă cu 450 de unităţi convenţionale.
Administraţia magazinul a refuzat să ofere explicaţii. Astăzi, de pe rafturile magazinului a dispărut tocăniţa de dovlecei.
- Moldova trebuie să mai aştepte 2 ani până va avea o Agenţie pentru Protecţia Consumatorilor
- Tocăniţă de dovlecei, dar şi cu mucegai, într-un magazin din Capitală
- Pizza cu mucegai de vânzare, într-un market din Capitală
- ATENŢIE la ce cumpăraţi din supermarkete: Un bărbat a adus acasă verdeţuri alterate (VIDEO)