Tokia Sky Tree este a doua clădire ca înălţime din lume
foto: mytex.ro
A doua cea mai înaltă clădire din lume se află în Japonia. Astăzi au fost încheiate lucrările de construcţie a unui edificiu înalt de 634 de metri.
Construcţia gigantică va fi deschisă oficial în luna mai. În cadrul unei ceremonii religioase, preoţi din întreaga Japonie au sfinţit clădirea.
Lucrările de construcţie au început în iulie 2008 şi au fost finalizate cu o întârziere de două luni. Asta din cauza seismului devastator de anul trecut.
Clădirea cuprinde numeroase magazine şi restaurante şi va fi deschisă publicului larg începând cu 22 mai. Tokia Sky Tree este a doua clădire ca înălţime din lume, după hotelul Burj Khalifa din Dubai, înalt de 828 de metri.