Tony Cairoli, lider în clasamentul general al Campionatului Mondial de motocros
Italianul Tony Cairoli, coechiperul moldoveanului Mihai Cociu este lider în clasamentul general al Campionatului Mondial de motocros, clasa MX1. Cairoli a dominat clar etapa a patra care s-a desfăşurat în Mexic. Campionul Mondial a fost pe podium în toate cele trei curse ale rundei.
Campionul Mondial la motocros, Tony Cairoli a fost de neoprit în cea de-a patra etapă a Mondialului, care a avut loc în Mexic. Coechiperul sportivului moldovean, Mihai Cociu de la echipa KTM Silver Action, s-a clasat pe prima poziţie în manşa inaugurală, iar în celelalte două s-a clasat pe locul doi şi respectiv trei. Acest fapt i-a permis italianului să îşi păstreze poziţia de lider în clasamentul general.
Cel mai bun motociclist moldovean, Mihai Cociu nu a participat la etapa din Guadalajara. Sportivul nostru a decis să nu evolueze la rundele din Mexic şi Brazilia, pentru a se pregăti pentru cea de-a şasea etapă a Campionatului Mondial, care va avea loc în Franţa, pe trei iunie. În cele trei etape la care a participat în acest an, Mihai Cociu nu a acumulat niciun punct în clasamentul general.