Tony Hawks va turna filmul „Jucând tenis cu moldovenii”
A ajuns din Marea Britanie în Moldova în 1998, după un pariu în care a pomenit numele ţării noastre fără să fi ştiut măcar unde se află pe hartă.
De atunci, a scris o carte şi a donat fondurile pentru un centru destinat copiilor bolnavi. Acum este la Chişinău pentru a turna şi un film care va fi lansat anul viitor. Astfel, excentricul scriitor Tony Hawks va fi din nou ambasador benevol al ţării unde acum vine ca acasă.
Pelicula intitulată „Jucând tenis cu moldovenii” are la bază cartea cu acelaşi nume. În ciuda unor critici, autorul crede şi acum că a privit cu obiectivitatea realităţile acelor ani.
Filmul va fi turnat cu o echipă de şase oameni din Marea Britanie, dar actorii au fost selectați din Moldova.
Britanicul a mai pariat că poate lansa o melodie de succes în Albania. Dacă a fost în stare să parieze că face turul Irlandei cu un frigider în spate, e limpede că nimic nu îi stă în cale.