Tony Stewart, în vizită la preşedintele american Barack Obama
Tony Stewart, campionul mondial de NASCAR, a fost invitatul de onoare al liderului de la Casa Albă. Barack Obama l-a lăudat pe Stewart pentru succesele obţinute, dar şi pentru caracterul său rezervat, spunând că ar trebui să ia exemplu de la sportiv.
"Le spun bine au venit la Casa Albă şi felicitări lui Tony Steward pentru cel de-al treilea titlu de campion. Este minunat să întorci NASCAR-ul înapoi în Washington", a declarat Barak Obama.
Liderul de la Casa Albă nu a ezitat să-şi promoveze şi imaginea cu această ocazie.
"L-am invitat pe Tony pentru ceea ce a făcut pe pistă, dar şi pentru a-mi da câteva sfaturi pentru mass-media, pentru că este o persoană rezervată. Iar mie mi-ar prinde bine un asemenea comportament", a adăugat preşedintele american.
Stewart nu este primul campion american care a fost invitat la preşedintele Obama. La începutul acestui an, la Casa Albă au mai fost campioana din NBA, Dallas Mavericks, dar şi câştigătoarea Cupei Stanley, echipa Boston Bruins.