TOP 10 cei mai bogaţi oameni ai planetei. Vezi unde locuiesc cei mai mulţi dintre ei
Cel mai bogat om din lume este, din nou, mexicanul Carlos Slim. Pentru al treilea an consecutiv, Slim conduce clasamentul întocmit de revista Forbes. În schimb, pentru prima dată din anul 2000, Warren Buffett nu se mai regăseşte în Top 3 . Anul acesta, jurnaliştii de la "Forbes" au numărat 1.426 de miliardari în întreaga lume, care au o avere totală de 5.400 de miliarde de dolari.
Carlos Slim controlează grupul America Movil, cea mai mare companie de telecomunicaţii din America Centrală şi de Sud, şi are o avere estimată la 73 de miliarde de dolari. El este urmat de cofondatorul Microsoft Bill Gates, cu o avere de 67 de miliarde de dolari. Locul al treilea, cu 57 de miliarde de dolari, este ocupat de spaniolul Amancio Ortega. El deţine grupul Inditex, din care face parte şi retailerul Zara. Miliardarul american Warren Buffett este pe locul 4, cu o avere de 53,5 miliarde de dolari. El este urmat de către fondatorul Oracle, Larry Ellison, care are 43 de miliarde de dolari.
Locul al şaselea este împărţit între fraţii Charles şi David Koch, cu 34 de miliarde de dolari fiecare. Ei sunt printre cei mai influenţi oameni de afaceri din Statele Unite. Fraţii Koch sunt urmaţi de omul de afaceri Li Ka-shing, din Hong Kong, cu o avere de 31 de miliarde de dolari. În top 10 a fost inclusă şi Liliane Bettencourt, din Franţa, care este principalul acţionar al producătorului de cosmetice L'Oreal. Averea ei este estimată la 30 de miliarde de dolari. Ea este urmată de un alt francez, Bernard Arnault, fondatorul Luis Vuitton Moet Hennessy, cu o avere de 29 de miliarde de dolari.
Statele Unite conduc topul cu 442 de miliardari, urmate de regiunea Asia-Pacific - cu 386. Din Europa sunt 366 de miliardari.