Top 10 cele mai bune smartphone-uri disponibile pe piaţă (FOTO)
Cel mai bun smartphone disponibil în prezent pe piaţă este modelul Galaxy S4 al sud-coreenilor de la Samsung, urmat de Blackberry Q10, Sony Xperia Z, Samsung Galaxy S3 şi Google LG Nexus 4, potrivit unui clasament realizat de publicaţia The Telegraph, scrie zf.ro.
Camera foto de 13 MP şi ecranul de 5 inchi de care dispune Samsung Galaxy S4 sunt încorporate într-o carcasă mai mică şi mai subţire decât cea a modelului S3. Printre caracteristicile noi ale smartphone-ului Samsung Galaxy S4 se numără aplicaţia care transformă telefonul în telecomandă şi posibilitatea de a face poze simultan cu ambele camere foto ale telefonului.
BlackBerry Q10, situat pe locul doi în top, are două avantaje: ecranul mic de 3,1 inchi care consumă mai puţin bateria şi tastatura fizică specifică producătorului canadian de telefoane mobile. O altă caracteristică a modelului Q10 este tehnologia BlackBerry Balance prin care sunt separate informaţiile legate de companie de cele personale, având în vedere că BlackBerry este un brand destinat mediului de business.
Modelul Xperia Z de la Sony, care ocupă locul trei pe podium, se remarcă în principal prin rezistenţa apă, dar şi prin ecranul HD de 5 inchi şi camera foto de 13 MP.
Printre celelalte smartphone-uri incluse în clasament se numără:
HTC One
Apple iPhone 5
Samsung Galaxy Note 2
Nokia Lumia 925
Apple iPhone 4S