Top 10 condimente exotice preţioase pentru sănătate şi menţinerea greutăţii
Pentru mulţi dintre noi, condimentele sunt doar nişte pliculeţe sau borcănaşe colorate pe care le aruncăm în coşul de cumpărături datorită unor reţete care impun folosirea acestora. Pentru oamenii din trecut însă, aceste prafuri aromate erau mai mult decât atât, notează CSID.
Gândeşte-te numai că piperul pe care îl macini acum peste mâncarea preferată valora în vremurile apuse greutatea sa în aur, iar nucşoara folosită la şodou a dus chiar la pornirea unor revolte, soldate cu victime şi numeroase pierderi financiare (celebrul eggnog era consumat în diverse combinaţii cu alcool, însuşi preşedintele George Washington fiind un împătimit al acestui preparat, el preferându-l pe cel cu rom, brandy, lichior sau whiskey).
De-a lungul timpului, odată cu descoperirea de noi continente, oamenii au aflat care este adevărata valoare a acestor prafuri aromatice nu doar în practica gastronomică, ci şi în diverse afecţiuni cu care omenirea se confruntă de mii de ani.
Spre exemplu, nucşoara era considerată în anii 1600 un leac miraculos contra ciumei, care a luat peste 35.000 de vieţi omeneşti în Londra acelor vremuri.
De asemenea, parcurgând istoria condimentelor, aflăm că celebrul botanist Culpepper recomanda ghimbir pacienţilor "cu probleme în sfera intimă” .
După descoperirea vaniliei, realizată de către Cortez în Mexic, nu a durat mult până când acest condiment preţios a ajuns pe teritoriul european, bucătarii şi medicii găsindu-i numeroase întrebuinţări, de la ingredient valoros în prăjituri până la medicament natural folosit împotriva impotenţei. Aroma de vanilie se presupune că ar exacerba simţurile, acesta fiind, probabil, motivul pentru care vanilia nu este permisă în bucătăria mănăstirilor (pentru a nu induce un comportament desfrânat).
Alte condimente candidate la statutul de plante afrodiziace sunt coriandrul, nucşoara, chimenul dulce, şofranul, chilli, scorţişoara şi chiar boabele de muştar.
Dovezile medicale privind beneficiile condimentelor nu contenesc să apară, tocmai de aceea am realizat un top al celor mai preţioase condimente din toată lumea, pe care ar trebui să le incluzi cât mai des în regimul alimentar, nu doar pentru a conferi un gust desăvârşit preparatelor culinare, ci şi pentru a te ţine la distanţă de felurite probleme de sănătate.