În ultimii doi ani, politicienii din Moldova au comis mai multe greşeli, care au aprofundat criza politică şi au blocat majoritatea proceselor importante. Mai jos vă prezentăm un TOP 10 al acestor greşeli, realizat de tribuna.md.

1) Poziţionarea incorectă a PCRM în aprilie 2009. Criza politică a început la 6 aprilie 2009. Liderul PCRM Vladimir Voronin nu a avut o reacţie rapidă şi credibilă la acuzaţiile de fraudare a alegerilor parlamentare şi nici un dialog civilizat cu opoziţia, ceea ce a provocat protestele din 7 aprilie 2009, generat în acte de vandalism. Maltratarea tinerilor în comisariatele de poliţie, poziţia dură în raport cu opoziţia a făcut imposibilă alegerea preşedintelui Republicii Moldova în iunie 2009. Astfel au fost declanşate alegerile anticipate din 29 iulie a aceluiaşi an.

2) Partajarea incorectă a funcţiilor şi abordarea greşită a alegerii preşedintelui ţării în noiembrie-decembrie 2009. PLDM, PD, PL şi AMN au greşit dublu – în august 2009, când au partajat principalele funcţii în stat, şi în noiembrie-decembrie 2009 – când au declanşat procedura de alegere a preşedintelui. În august – prin înaintarea candidaturii lui Marian Lupu la funcţia de şef de stat, în condiţiile în care era clar că PCRM nu va susţine această candidatură. În noiembrie-decembrie – prin demararea dialogului cu unii deputaţi comunişti, dar nu cu întreaga fracţiune a PCRM. O asemenea modalitate de dialog i-a determinat pe comunişti să fie şi mai uniţi, şi mai duri în raport cu noua guvernare.

3) Politizarea instituţiilor de drept. PLDM, PD, PL şi AMN au greşit şi atunci când au convenit să partajeze instituţiile de drept pe criterii politice. Având interese politice, acestea nu şi-au putut face treaba independent, aşa cum prevede legislaţia. Astfel, nu au urmat "dosare de răsunet", privind fărădelegile comise de comunişti despre care partidele democratice au vorbit atât de mult timp. Aceasta a afectat credibilitatea noii puteri.

4) Divizarea Alianţei. Imediat după investirea Guvernului, în Alianţa de guvernare s-a produs o divizare evidentă – pe de o parte Vlad Filat, care preluase funcţia de premier, iar pe de altă parte – ceilalţi trei lideri, Mihai Ghimpu, Marian Lupu şi Serafim Urechean. Greşeala celor trei a fost că la etapa iniţială l-au lăsat pe Filat singur în faţa gravelor probleme cu care se confrunta ţara la acel moment, fapt ce l-a făcut pe liderul PLDM să nu împartă cu ei reuşitele guvernării.

5) Referendumul din 5 septembrie 2010. În primul rând, a fost diminuat pragul minim necesar pentru validarea rezultatelor referendumului. Aceasta i-a demotivat şi pe alegători, şi pe politicieni, ceea ce a dus la o pasivitate electorală sporită. În al doilea rând, liderii AIE nu au evaluat la justa valoarea capacitatea comuniştilor de a-şi mobiliza electoratul. În al treilea rând, fiecare lider din Alianţă a preferat să acţioneze pe cont propriu.

6) Poziţionarea incorectă în campania electorală pentru alegerile din 28 noiembrie 2010. PCRM a preferat să ducă o campanie de scindare a societăţii în două tabere, abuzând de minciună şi dezinformare. AMN s-a ambiţionat să participe în alegeri, deşi ştia că nu are şanse să treacă în Parlament. PD şi PL s-au distanţat de actul guvernării, adoptând în campanie un comportament de partide de opoziţie. PLDM a luptat pe toate fronturile – şi cu opoziţia comunistă, şi cu colegii din Alianţă, şi, uneori, cu micile partide din afara Parlamentului.

7) Venirea lui Vlad Plahotniuc în politică. Lansarea omului de afaceri Vlad Plahotniuc în politică, pe ultima sută de metri a campaniei pentru alegerile din noiembrie 2010, a acutizat şi mai mult relaţiile din interiorul Alianţei, dar şi dintre putere şi opoziţe. AIE a început să fie suspectată de promovarea intereselor unor persoane care au avut beneficii şi în timpul guvernării comuniste. În plus, s-a acutizat rivalitatea dintre PLDM şi PD, PL fiind nevoit să ia partea celui din urmă, ceea ce a distrus şi ultima iluzie privind unitatea echipei de guvernare.

8) Declaraţiile iresponsabile ale comuniştilor după alegerile din 28 noiembrie 2010. Imediat după alegerile, liderul PCRM, Vladimir Voronin, într-un interviu a adus grave insulte şi acuzaţii PLDM –ului, unicului partid cu care putea constitui majoritatea necesară pentru alegerea preşedintelui ţării. Fiind al treilea partid ca pondere în Parlament, Voronin a făcut din PD figura centrală a negocierilor postelectorale. În consecinţă, PD a decis configuraţia noii puteri. Impasul politic s- accentuat mai mult după ce Marian Lupu a fost desemnat, din nou candidat la funcţia de preşedinte al ţării.

9) Incapacitatea AIE de a face front comun în alegerile locale şi după. În campania alegerilor locale generale din iunie 2011, partidele din AIE s-au lăsat dominate de emoţii mai mult ca oricând. Ceea ce le-a afectat capacitatea de a evalua la justa valoare potenţialul opoziţiei. Astfel, comuniştii au profitat din plin de neânţelegerile din Alianţă, preluând primăriile în majoritatea oraşelor din ţară, în municipiul Bălţi şi chiar în Consiliul municipal Chişinău.

10) Atacurile raider. Criza politică din Moldova a atins cote maxime ca urmare a atacurilor raider asupra acţionarilor unor bănci. Modul în care au reacţionat unele instituţii ale statului la aceste atacuri au provocat noi disensiuni în Alianţa. Pe de o parte, premierul Vlad Filat a acuzat mai multe instituţii conduse de reprezentanţii PD şi PL de ineficienţă şi a cerut demiterea lor. De cealaltă parte cele două partide au acuzat PLDM că încearcă să se răfuiască politic cu oponenţii. PCRM a profitat de această situaţie, jucând pe disensiunile dintre partidele Alianţei.