Top 10 invenţii ale NASA, care au ajuns să fie folosite de noi în viaţa de zi cu zi (FOTO)
Este binecunoscut faptul că Agenţia Spaţială Americană are ca activitate principală studierea spaţiului cosmic, însă realizările obţinute până acum de cercetători nu au fost folosite doar în domeniul astronomic. Conform unor estimări realizate de editorii revistei Spinoff (publicată de NASA), din 1976 şi până acum, peste 2000 de invenţii, destinate iniţial astronauţilor, au fost introduse pe piaţa bunurilor de larg consum, scrie descoperă.ro.
1. Senzorii digitali de imagine
Majoritatea dispozitivelor destinate fotografierii au încorporat senzorul CMOS. Acesta a fost inventat de specialiştii NASA, pentru a minitaturiza camerele folosite pentru a capta imagini în cadrul misiunilor spaţiale. De asemenea, senzorul este folosit în scop medical, la fabricarea dispozitivelor de imagistică medicală şi a aparaturilor cu raze X folosite în cabinetele stomatologice.
2. Noi surse de omega-3
Pe parcursul cercetărilor realizate cu scopul de a dezvolta noi metode de alimentaţie pentru astronauţii care vor păşi pe Marte, oamenii de ştiinţă americani au descoperit o nouă sursă naturală de omega-3. Până nu demult, se credea că acidul docosahexaenoic se găsea doar în laptele matern, însă a fost descoperit, în cantităţi mult mai mari, în ţesuturile adipoase ale peştilor.
3. Spuma cu memorie
A fost inventată de cercetători finanţaţi de NASA, cu scopul de a proteja piloţii care efectuau teste de zbor. În momentul de faţă, spuma este folosită pentru fabricarea unei game largi de produse, de la saltele pentru paturi, până la încălţămintea sport.
4. Standardele de siguranţă în industria alimentară
În încercarea de a produce cele mai sigure alimente pentru astronauţii aflaţi în spaţiul cosmic, NASA a colaborat cu specialiştii Pillsbury Company pentru a dezvolta o metodă standard de control a calităţii hranei. Aceasta poartă denumirea de "Analiza riscului şi a punctelor critice de control a alimentelor" şi este folosită astăzi ca regulă generală în industria alimentară din toată lumea.
5. Costume de baie îmbunătăţite
În timpul cercetărilor realizate în tunelul cu jet de aer din cadrul Langley Research Center, specialiştii NASA au testat un model revoluţionar de echipament destinat înotătorilor profesionişti. Acesta a fost denumit "LZR Racer" şi s-a dovedit a fi un real succes, deoarece la Jocurile Olimpice desfăşurate la Beijing, în anul 2008, aproape toţi sportivii care au purtat acest costum au câştigat cel puţin o medalie.
6. Lentilele cu protecţie împotriva razelor ultraviolete şi a zgârieturilor
În anii '80, cercetătorii NASA, împreună cu specialiştii din cadrul Ames Research Center, dezvoltau un tip special de stică, rezistent la zgârieturi, dar şi la acţiunea razelor UV. Acest material a fost folosit iniţial la producerea vizoarelor căştilor astronauţilor, însă nu a trecut mult timp până când el a început să fie utilizat şi pentru a fabrica ochelari de soare.
7. Aspiratorul portabil
În anii '60, NASA colabora cu specialiştii companiei Black&Decker, pentru a dezvolta noi dispozitive portabile, care urmau să fie folosite de astronauţi în spaţiul cosmic. Noile produse, alimentate cu ajutorul bateriilor, au reprezentat o adevărată inspiraţie pentru marii producători din industria tehnologică. Unul dintre aparatele scoase pe piaţă la acea vreme: aspiratorul portabil.
8. Păturile ignifuge
Au fost inventate de cercetătorii NASA în anul 1964. Ulterior, au început să fie incluse în aproape orice trusă medicală, datorită propietăţilor remarcabile pe care le are materialul din care acestea sunt fabricate.
9. Tehnologia antijivraj
Încă de la testarea primelor aeronave spaţiale, cercetătorii NASA s-au confruntat cu problema gheţii care se depunea pe aripile şi în interiorul motoarelor aparatelor de zbor. În timp, soluţia la această problemă a fost găsită, fiind preluată, ulterior, de companiile de zbor din întreaga lume.
10. Costumul de protecţie al pompierilor
Una dintre cele mai importante invenţii realizate de oamenii de ştiinţă din cadrul NASA este polimerul cunoscut sub denumirea de PBI (polybenzimidazole). Acesta a fost folosit iniţial sub formă de fibre, pentru a fabrica echipamentele care urmau să fie utilizate de astronauţi în spaţiul cosmic. Datorită rezistenţei sale sporite la acţiunea focului, materialul a început să fie folosit şi la producerea costumelor de protecţie ale pompierilor.
- E oficial: NASA a dezvăluit data când va trimite oameni pe Marte
- IMAGINI de colecţie: Cum se antrenau astronauţii NASA pentru misiunile pe Lună
- Încă un pas spre explorarea spaţială. NASA a lansat cu succes capsula Orion
- Au revenit pe pământ! Trei astronauţi au aterizat în CONDIŢII INFERNALE
- Visezi să devii ASTRONAUT? NASA îţi oferă o ocazie unică
- ALFABETUL surprins din Cosmos! Un expert NASA a realizat un proiect fenomenal FOTO