Top 10 oraşe din lume care sunt cele mai expuse la catastrofe
Dezastrele naturale se pot întâmpla oriunde şi oricând. Totuşi, sunt câteva locuri pe pământ în care riscul de inundaţii, tornade şi cutremure este mai mare decât în orice alt punct de pe glob. Una dintre cele mai mari companii de asigurări, Swiss Re, a efectuat un top cu 10 oraşe din lume care sunt cele mai expuse la catastrofe.
Cutremure, tsunami şi inundaţii toate se pot întâmpla într-un singură regiune - Tokyo-Yokohama. Zona are cel mai mare risc de producere a oricărei dintre aceste calimităţi. În total, 57 de milioane de oameni sau 80 la sută din populaţie ar putea fi afectate de catastrofe naturale.
Capitala Filipinelor este un alt oraş foarte ameninţat de cutremure şi furtuni. În Manila, inundaţiile sunt practic un dezastru anual, iar aproape jumătate din populaţia metropolei, adică 34 de milioane de oameni, sunt expuşi riscului.
O altă regiune în care puhoaiele fac ravagii este Delta râului Perla din China, ce cuprinde oraşele Hong Kong, Shenzhen, Macao şi Ghuangzhou. Zona ocupă primul loc între regiunile cele mai afectate de uragane, locul trei între cele mai afectate de cicloane şi locul cinci între cele mai expuse la inundaţii.
Clasamentul este completat de Osaka-Kobe din Japonia. Zona este vulnerabilă la uragane şi este pe locul 3 în topul celor mai expuse la tsunami. În top zece, au mai fost incluse capitala Indoneziei, Jakarta, oraşul nipon Nagoya, Kalkuta din India şi metropola americană Los Angeles.