Top 5: Cele mai scumpe străzi
Publicaţia Financial News a realizat clasamentul celor mai scumpe străzi din lume. Anul acesta, cele mai scumpe proprietăţi, la nivel de metru pătrat, sunt cele de pe Severn Road din Hong Kong.
Proprietăţile de pe Severn Road au fost evaluate, anul acesta, la 78.200 de dolari pe metrul pătrat, de la 70,000 dolari anul trecut. Această stradă se află lângă vârful Victoria Peak şi are privelişte peste zgârie norii din Hong Kong . Printre imobilele de pe cea mai scumpă stradă din lume se află şi complexul rezidenţial 8 Severn Road care conţine 22 de case de lux construite în 2006.
Kensigton Palace Gardens din Londra a ocupat locul 2 în topul Financial Times. Aceasta este cunoscută de localnici ca "strada miliardarilor" . Preţul unui metru pătrat se ridică aici la 55.000 dolari.
Strada Avenue Princesse Grace din Monacoo este pe locul trei în clasament, cu un preţ de 50.000 de dolari pentru un metru pătrat.
O stradă din sudul Franţei, Chemin de Saint-Hospice din Cap Ferrat, unde un metru pătrat costă 45.000 de dolari, este pe a patra poziţie în clasament.
Locul 5 din top este ocupat de Fifth Avenue din New York. Aceasta reprezintă, în primul rând, magazine de lux, lumini strălucitoare, agitaţie şi aglomeraţie. Un metru pătrat pe Fifth Avenue ajunge până la 45.000 de dolari.