TOP 5 ţări în care se bea cel mai mult alcool. Statistici uimitoare din toată lumea
Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) anunţă că indicatorul cel mai înalt în lume în privinţa consumului de alcool se înregistrează în Lituania. Potrivit rezultatelor unei cercetări, pe cap de locuitor în acea ţară se bea câte 14 litri de alcool pe an.
Urmează Austria, Estonia şi Cehia (între 11 şi 12 litri). Rusia se află pe locul cinci. Cel mai puţin se bea în Indonezia, unde indicatorul este aproape de zero.
Analiza OCDE arată că bărbaţii cu statut social-economic scăzut deseori beau perioade mai lungi, decât bărbaţii din straturi sociale superioare. În ceea ce priveşte femeile, tendinţa este inversă.
Totuşi, studiul indică asupra faptului că în întreaga lume consumul băuturilor alcoolice a scăzut din 2000 până în 2013, scrie Lenta.ru.
Moldova nu este membră OCDE şi nu a fost inclusă în cercetare, dar ţara noastră ocupă locuri de frunte în statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.