Top 7 lucruri care te fac mai inteligent. Reţeta zilnică pentru dezvoltarea personală
FOTO: Adevărul.ro
Creierul uman este o sursă inepuizabilă de inteligenţă şi poate fi stimulat continuu pentru dezvoltare. Dezvoltarea abilităţilor intelectuale nu necesită doar tinereţe şi săli de curs, acestea pot fi îmbunătătăţite zilnic prin diferite activităţi, scrie Adevărul.ro
Cercetătorii au făcut o listă cu sfaturi care ne pot ajut să ne dezvoltăm abilităţile intelectuale prin deprinderi sau lucruri de rutină zilnică.
1. Atunci când îţi oferi o pauză de navigare pe Internet, încearcă să nu te limitezi doar la verificarea reţelelor sociale sau la urmărirea unor filmuleţe haioase. Pe internet pot fi găsite cursuri on-line, prezentări extrem de interesate TED sau dicţionare prin care îţi poţi consolida vocabularul.
2. Scrie ceea ce ai învăţat. Este important ca după ce deprinzi diverse abilităţi sau informaţii să încerci să le explici fie altora, fie doar ţie, prin scris. Acest lucru stimulează creierul să "înmagazineze" mult mai puternic informaţia nouă.
3. Pe lângă lista lucrurilor pe care trebuie să le faci, merită să notezi undeva şi tot ceea ce ai îndeplinit într-o zi sau în ultima săptămână. Ideea listei "lucrurilor rezolvate" induce o stare de mulţumire şi de încredere în propria persoană.
4. Înconjoară-te de prieteni inteligenţi. Chiar dacă poate fi dificil pentru orgoliul tău, oamenii mai inteligenţi decât tine îţi pot furniza atât informaţii, cât şi perspective noi asupra problemelor din viaţa ta.
5. Citeşte. Fireşte, chiar şi într-o era a Internetului, cititul este una dintre cele mai bune metode prin care să ne dezvoltăm inteligenţa. Deşi putem fi atraşi mai degrabă de un tabloid decât de o carte de non-ficţiune spre exemplu, lectura în cantităţi din ce în ce mai mari este foarte importantă pentru creier.
6. Învaţă o limbă nouă, este o altă metodă inteligentă de a stimula creierul. Bineînţeles, nu trebuie să vă simţiţi rău că nu aţi devenit fluent, ci să vă bucuraţi mai degrabă de informaţiile pe care le acumulaţi.
7. Pauzele şi timpul liber au şi ele de asemenea o importanţă capitală dacă doriţi să vă îmbunătăţiţi cât mai mult inteligenţa. Stimularea mentală prelungită duce inevitabil la o oboseală profundă, care va bloca acumularea de noi informaţii.