Top cei mai bine plătiţi premieri ai ţărilor UE
De la 1.500 până la 20.000 de euro pe lună. Sunt limitele între care se încadrează salariile prim-miniştrilor ţărilor din Uniunea Europeană. Potrivit econtext.ro, premierul României este cel mai prost plătit, iar cel al Franţei ridică cel mai mare salariu.
Premierul Franţei este cel mai bine plătit şef de executiv din Europa, acesta are un salariu lunar de 20 de mii de euro. Pe locul doi se află cancelarul Germaniei, Angela Merkel, cu un venit de 19 mii de euro. Următorul în top este şeful Guvernului austriac, Werner Faumann. El are o leafă de 18 mii de euro. Poziţiile patru şi cinci din clasament sunt ocupate de premierul Belgiei şi cel al Irlandei, cu retribuţii lunare de 17 mii şi, respectiv, 16 mii 500 de euro.
Printre codaşii clasamentului se regăseşte prim-ministrul Sloveniei, care are un salariu de 3 mii de euro. El este urmat în top de şeful Executivului leton, cu o leafă de 2 mii cinci sute de euro şi de premierul Bulgariei, cu un venit lunar de o mie 650 de euro.
Cel mai prost plătit şef de Guvern din Uniunea Europeană este cel al României, Emil Boc, care primeşte lunar o mie 500 de euro.
Pentru comparaţie, premierul Vlad Filat este remunerat lunar cu aproximativ 500 de euro. Prim-ministrul donează salariul unei bătrâne care are în grija sa patru nepoţi rămaşi fără părinţi.
Fapt divers