Top cele mai delicioase insecte
Există mai mult de 1.400 de specii de insecte pe care omul le-ar putea consuma, consideră medicii nutriţionişti. Fără a cunoaşte opinia acestora, unele popoare folosesc demult în alimentaţie diverse insecte.
În Sardinia se obişnuieste a se consuma brânză cu larve, numită Caşu Marzu. Aceasta se prepară din lapte de oaie şi este lăsată la fermentat până când începe să putrezească. Unii consumatori preferă să îndepărteze larvele înainte de a mânca branză, însă există şi oameni care mănâncă Caşu Marzu cu tot cu viermi.
Păianjeni la cuptor, o delicatesă destul de ciudată, preparată de cei din Cambodia. Dacă pe vremuri, aceste insecte erau consumate doar în timpul epidemiilor de ciumă, păianjenii au deveni în timp un produs des întâlnit în meniul băştinaşilor.
Larvele de molii sau gândacii fac parte din meniul australienilor, fiind o importantă sursă de proteine, scrie Oddee.com. Acestea se pot mânca crude sau prăjite, asortate puţin şi cu legume.
În Africa şi în anumite părţi din Indonezia, mâncatul de furnici face parte din stilul de viaţă al oamenilor. Termitele sunt strânse la începutul sezonului ploios, când e criză de alte surse de proteine, şi se consumă după ce sunt puţin prăjite.
În nord-estul Thailandei, greierii cu ouă sunt consideraţi o gustare extrem de delicioasă. Insectele sunt prinse, îngheţate, curăţate, sărate un pic după care sunt gătite. O cutie de greieri cu oua poate fi cumpărată cu mai puţin de 6 dolari.
Pentru cei care nu ştiau încă, există şi Snack-uri din larve. Acesta sunt prăjite până devin crocante şi se pot găsi în mai multe arome: barbecue, branză şi specialitate Mexicană.