Topul celor mai bune universităţi din lume: Vezi dacă Moldova a intrat în clasament
Moldova nu are nicio instituție de învățământ superior în topul din 2015 al celor mai bune universități din lume. Pe primul loc rămâne Institutul de Tehnologie din Massachusetts, urmat de Harvard și Cambridge.
În acest clasament au fost incluse patru universități din România. Este vorba despre Universitatea din București, care ocupă locul 651, în timp ce Universitatea Ioan Cuza din Iași, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și Universitatea de Vest din Timișoara se situează mai jos de locul 701.
Ucraina are șase instituții în acest top, cea mai bine clasată fiind Universitatea de stat Taras Șevcenko din Kiev.
Topul a fost întocmit de agenția QS World University Rankings – care monitorizează cele mai importante 800 de instituții de învățământ superior din lume.