Topul celor mai ciudate restaurante din Europa
Mâncare servită într-o peşteră bântuită de fantome sau pe o platformă suspendată la 30 de metri în aer. Sunt doar câteva dintre cele mai ciudate restaurante din Europa, care îşi atrag clienţii prin decor, veselă sau amplasare.
În lista publicată de Daily Mail şi-a făcut un loc restaurantul Skeleton din Elveţia. În contrast cu peisajul rustic, acesta seamănă cu o cavernă, acoperită de o arcată de vertebre. Vizitatorii se simt ca nişte prizonieri în burta unei balene.
Un alt restaurant care provoacă fiori este Marsden Grotto din Marea Britanie. Acesta este ascuns într-o peşteră din secolul al 18-lea, iar legenda spune că este bântuit de fantome. Chiar şi aşa, localul nu duce lipsă de clienţi, dornici să vadă apariţii misterioase.
Nu pot fi trecute cu vederea nici restaurantele Electrolux Cube, care, practic, atârnă pe acoperişul unor clădiri celebre. Astfel de localuri pot fi vizitate în mai multe metropole europene, precum Stockholm, unde restaurantul se află pe Casa Operei, sau Milano, unde barul are vedere spre Piazza del Duomo.
Italia găzduieşte şi cel mai mic restaurant din lume, care oferă o cină exclusivistă doar pentru două persoane. Costul unei mese este de 500 de euro.
O experienţă inedită oferă şi aşa-numitul restaurant în cer din Londra. Localul atârnă de o macara şi este situat la 30 de metri deasupra pământului, oferind locuri pentru 22 de oameni.