Topul celor mai frumoase piețe din lume. Adună anual sute de mii de turiști (FOTO)
Dacă visaţi la vacanţă şi aveţi posibilitatea să faceţi o excursie, nu staţi pe gânduri. Site-ul Wall-street vă vine în ajutor. Reprezentanţii portalului au realizat un top cinci al celor mai frumoase pieţe din lume. Prima în clasament este piaţa Oraşului Vechi din Praga, Cehia.
1. Piaţa din Praga se întinde pe o suprafaţă de peste 9.000 de metri pătraţi, iar cei care vor ajunge aici vor fi suprinşi de frumuseţea a zeci de clădiri cu diverse stiluri, o biserică gotică şi un ceas vechi de peste 600 de ani.
2. O altă piaţă care încântă prin frumuseţe este Jemaa el-Fna din Maroc. Deşi ziua este aproape goală, noaptea aceasta se umple cu sute de tarabe în care localnicii gătesc mâncare tradiţională şi vând produse autohtone.
3. Pe locul trei s-a clasat Piaţa Mayor din Madrid, Spania. Zona are o istorie extrem de bogată. La începutul anilor 1600, în regiunea respectivă s-au desfăşurat lupte cu tauri, execuţii şi încoronări.
4. În clasament urmează Piaţa Roşie din capitala Rusiei. Renumita piaţă a fost printre primele obiective din fosta URSS adăugate de UNESCO în lista patrimoniul mondial.
5. Ultima în top este piaţa Stortorget din Suedia. O mulţime de magazine, cafenele şi restaurante fac ca zona sa fie în permanenţă plină de viaţă.