Topul celor mai profitabili actori de la Hollywood
Revista Forbes a realizat şi în acest an topul celor mai profitabili actori de la Hollywood. Vezi cine aduce cele mai mari încasări producătorilor de film americani.
Kristen Stewart, una dintre vedetele francizei "Amurg Twilight", ocupă prima poziţie în topul celor mai profitabili actori de la Hollywood. Actriţa este plătită cu 1 dolar pentru fiecare 55,83 de dolari pe care îi generează filmele în care joacă.
Anne Hathaway, Robert Pattinson şi Daniel Radcliffe ocupă poziţiile următoare în acest top, care compară salariile primite de starurile hollywoodiene cu încasările obţinute de filmele în care au jucat.
La polul opus, potrivit unui alt top făcut public de Forbes luna trecută, se află Drew Barrymore, ale cărei filme obţin profituri de doar 40 de cenţi pentru fiecare dolar plătit actriţei americane.
Pe locul al doilea în topul Forbes al celor mai profitabili actori se află Anne Hathaway, ale cărei filme aduc 45,67 de dolari pentru fiecare dolar cu care a fost plătită artista. Performanţa ei se datorează în special succesului răsunător obţinut de animaţia 3D "Alice în Ţara Minunilor", care a generat, în 2010, încasări de peste 1 miliard de dolari.
Robert Pattinson, colegul actriţei Kristen Stewart din franciza "Twilight", ocupă poziţia a treia în acest top. Filmele sale au returnat producătorilor profituri de 39,43 de dolari pentru fiecare dolar plătit actorului. Media actorului britanic a fost coborâtă de filmele "Water for Elephants" şi "Remember Me", care, deşi au avut încasări mulţumitoare, nu s-au putut compara din acest punct de vedere cu succesul de box office al filmelor din franciza "Amurg".
Daniel Radcliffe, starul francizei "Harry Potter", ocupă locul al patrulea. Pentru fiecare dolar primit de actorul britanic, filmele acestuia au generat profituri de 34,24 de dolari.
Actorul american Shia LaBeouf, liderul din 2010 al acestui top, a coborât anul acesta pe locul al cincilea, cu încasări de 29,4 dolari pentru fiecare dolar ce i-a fost plătit.
Topul 10 al celor mai profitabili actori de la Hollywood este completat, în ordine, de Robert Downey Jr. (18,74 dolari), Matt Damon (15,83 dolari), Cate Blanchett (15,17 dolari), Meryl Streep (13,54 dolari) şi Johnny Depp (12,48 dolari).
- Actorul Robert Pattinson, devenit celebru datorită rolului din Twilight, ar putea fi rudă cu Ţepeş
- Vezi topul vedetelor de la Hollywood cu cele mai mari încasări
- Premii Oscar pentru cele mai bune filme şi cei mai buni actori
- Filmul "Saga Amurg: Eclipsa" a fost marele câştigător al galei MTV "Movie Awards 2011"
- TOP Cele mai celebre cupluri
- Tony Stewart a devenit campionul sezonului în Nascar datorită victoriei din ultima etapă