Topul celor MAI SCUMPE oraşe din lume
Hong Kong-ul este cel mai scump oraş din lume după preţul chiriilor pentru spaţiile comerciale, arată un studiu realizat de o companie internaţională de consultanţă din Los Angeles.
Fluxul mare de turişti şi creşterea continuă a bunăstării populaţiei a făcut ca Hong Kong-ul să se afle în capul listei, la capitolul chirii pentru clădirile comerciale. Aici, oamenii de afaceri scot din buzunar aproximativ 3.900 de dolari pentru un singur metru pătrat.
Pe locul al doilea în clasament este New York-ul, unde chiria costă în jur de 2.500 de dolari per metru pătrat.
Următorul oraş inclus în top este Sydney, cu peste 1.200 de dolari pentru un metru pătrat de spaţiu comercial.
În capitala Japoniei se plăteşte aproximativ o mie de dolari, în timp ce în capitala Marii Britanii - în jur de 950 de dolari.
La Paris, chiriile ajung până la 780 de dolari pentru un metru pătrat, în timp ce la Moscova o persoană trebuie să scoată din buzunar aproximativ 740 de dolari.
Datorită climatului economic instabil, în primul trimestru al acestui an, consumatorii, în special europenii, au cheltuit banii cu atenţie, se mai arată în acest studiu.