Topul erorilor comise de liderii europeni în gestionarea crizei datoriilor
Numărătoarea inversă a început. A mai rămas o zi până la Summitul de la Bruxelles, la care se va decide soarta Uniunii Europene. Cert este că, până în prezent, liderii europeni au suferit eşec după eşec în privinţa administrării crizei datoriilor.
Profesorii de la Universitatea Oxford susţin că una dintre erorile comise de liderii Uniunii Europene este lipsa de viziune şi strategie. Pe lângă discuţiile privind echilibrarea bugetelor, este nevoie de o concepţie care să demonstreze că Uniunea Europeană este mai mult decât o bază pentru euro şi că are un viitor politic, social şi economic.
O altă greşeală este dezechilibrul între puteri, care tensionează relaţiile dintre statele membre. Odată ce criza s-a accentuat, Germania şi Franţa şi-au asumat rolul de conducere, iar cele 10 state din afara zonei euro au fost ignorate
Topul erorilor este continuat de absenţa unor opţiuni politice. Până acum, singurul instrument de luptă împotriva crizei a fost austeritatea. Oamenii de ştiinţă se întreabă dacă este vorba despre singura soluţie disponibilă.
Analiştii mai subliniază că liderii europeni nu pun oamenii pe primul loc. Aceştia au acţionat ca nişte economişti şi au ignorat disperarea spaniolilor, de exemplu, care suferă din cauza şomajului.
Clasamentul este continuat de neglijarea rolului Uniunii Europene pe scena internaţională şi eşecul în confruntarea cu pieţele financiare.