Topul universităţilor din Moldova cu cele mai mari taxe pentru note la examene
Sesiunea examenelor de iarnă este o perioadă complicată pentru tineri şi din punct de vedere financiar. Unii studenţi afirmă că dau mii de lei sau chiar de euro pentru note bune. Şi chiar dacă mita se dă aproape deschis, un singur profesor a ajuns să fie cercetat penal pentru corupţie, în acest an.
Mulţi tineri spun că unii profesori deschis le cereau bani pentru note la examen.
"Am absolvit Facultatea de matematică şi informatică la Universitatea de Stat. Acolo se lua mită. S-a făcut practic un business. Profesorii spuneau: uite, vine sesiunea. Îmi iau laptop sau ceva de genul ăsta", a menţionat un fost student.
Şi studenţii de la Universitatea Tehnică din Moldova spun că profesorii cer bani."Am absolvit Universitatea Tehnică. Suma pe care noi trebuia să o dăm era foarte imensă. - Cât a trebuit să daţi? - Acolo era 1400 de lei pentru acest examen", a spus un fost student.
În baza mărturiilor studenţilor, am întocmit şi clasamentul universităţilor cu cele mai mari taxe.
Astfel, unii tineri spun că dau între 100 şi 300 de euro pentru un examen la Universitatea de Medicină. La Academia de Studii Economice taxele ar fi între 100 de lei şi 250 de euro. Iar la Universitatea Slavonă, unii studenţi spun că plătesc de la 10 euro şi până la 200 de euro pentru un colocviu sau examen. La Universitatea de Stat şi cea Tehnică, potrivit studenţilor, taxele pornesc de la 350 de lei şi ajung la 150 de euro pentru o notă.
Nici Ministerul Educaţiei, nici administraţiile universităţilor menţionate nu au comentat, deocamdată, afirmaţiile studenţilor.
În 2010, au fost pornite 12 cauze penale pentru luate de mită în universităţile din Moldova.