Tornadele continuă în SUA: Cel puţin 4 persoane au murit în Oklahoma
Embed:
Tornadele continuă să facă ravagii în Statele Unite. Cel puţin patru oameni au murit şi alţi trei au fost grav răniţi după ce o tornadă a lovit suburbiile oraşului Oklahoma.
Şi în statul Kansas au fost înregistrate victime. În oraşul El Reno s-a produs şi o explozie la o conductă de gaze, iar mai multe clădiri au fost dărâmate în totalitate. Tornadele au format şi o furtună care se îndreaptă spre nord-estul Statelor Unite, după ce a făcut ravagii în mai multe state centrale.
Oficialii din regiune au avertizat oamenii că astfel de fenomene ar putea să se repete. Anterior, tornadele au lovit statul Missouri, unde au distrus în totalitate un oraş întreg şi au ucis cel puţin 120 de oameni.