Torţa olimpică a ajuns în oraşul Manchester
Torţa olimpică îşi continuă călătoria prin Regatul Unit. Cu o lună înainte de startul Jocurilor Olimpice, focul a ajuns la Manchester, unde zeci de sportivi au continuat cursa de 70 de zile. La eveniment a participat şi unul dintre cei mai buni ciclişti din lume - campionul olimpic Chris Hoy.
Peste opt mii de locuitori ai oraşului Manchester au venit să vada parada torţei olimpice la care au participat zeci de oameni marcanţi pentru sportul britanic. În centrul atenţiei s-a aflat vedeta locală, Chris Hoy, care a devenit de patru ori campion olimpic şi de 10 ori campion mondial la ciclism.
"Acest entuziasm inspiră. Nu e vorba de medalii de aur, întreceri sau sport. Este bine când locuitorii unei comunităţi se adună ca să-şi vadă eroii locali", a mrnţionat Chris Hoy.
La eveniment a fost oficiată şi o căsătorie, iar tinerii însurăţei şi-au spus jurămintele chiar lângă focul olimpic.
În total, torţa va fi purtată prin ţara gazdă a Olimpiadei de opt mii de oameni, care vor parcurge aproape 13 mii de kilometri. Cursa a început cu 70 de zile înainte de deschiderea Jocurilor de la Londra, de pe 27 iulie.