TOT MAI JOS ÎN CLASAMENT. Naţionala de fotbal a Moldovei a ajuns pe locul 175 în topul FIFA
Dezastru pentru echipa naţională de fotbal a Moldovei în clasamentul FIFA! "Tricolorii" au coborât trei trepte şi au ajuns pe locul 175, fiind cea mai slabă clasare din istorie.
Reprezentativa ţării noastre s-a mai aflat pe această poziţie în luna august 2018.
Mai sus în top se află asemenea echipe precum Papua Noua Guinee, Barbados sau Nepal. În această lună elevii lui Semion Altman au pierdut meciurile cu Andorra şi Albania în preliminariile EURO - 2020.
Dintre adversarele naţionalei noastre în grupa H, cea mai bine clasată este campioana mondială, Franţa."Cocoşii galici" sunt pe locul 2 în ierarhia mondială. Turcia se află pe treapta a 32-a, Islanda este pe locul 40, Albania este pe 65, iar Andorra este pe 136.
Clasamentul FIFA este condus de naţionala Belgiei. Pe locul trei se află Brazilia, care este urmată de Anglia, Uruguay şi Portugalia.