Tot mai multe femei renunţă să-şi alăpteze copiii, fiind nevoite să revină la lucru cât mai curând
Tot mai multe mame renunţă să-şi alăpteze bebeluşii. Unul din motivele principale este dorinţa de a reveni cât mai repede la lucru, pentru a nu-şi pierde locul de muncă. Sunt şi femei care renunţă la alăptat ca să nu le fie afectată forma sânilor. Medicii avertizează, însă, că aceste decizii lovesc, în primul rând, în micuţi.
Adriana a fost nevoită să-şi lase băieţelul de doar câteva luni în grija bonei şi să revină la muncă.
"Mă simt foarte vinovată faţă de copil pentru că nu eu am fost cea care să-i audă primele cuvinte, să-i văd primii paşi, să-i admir somnul de la amiază. A făcut asta bona, o persoană străină pentru el", a spus Adriana.
Nu toate mamele sunt gata să facă astfel de sacrificii.
"Noi vrem să alăptăm copilul până la un an şi jumătate, doi, cât mai mult e mai bine", a spus o femeie.
"Cel mai eficient remediu atât pentru sănătate, cât şi pentru creştere, dezvoltare este laptele matern", a spus o altă femeie.
Iar medicii confirmă că alăptarea este prima imunizare a copilului.
"Imunitatea pe care o primeşte de la laptele de mamă ea nu este în cutia de lapte artificial. Sunt şi avantaje din partea mamelor. Ea se simte mai bine când alăptează la sân", a spus medicul coordonator Ludmila Oclanschi.
Specialiştii mai spun că persoanele care au fost alăptate în copilărie sunt mai puţin expuse riscului de obezitate şi diabet. Nu sunt ieftine nici produsele care înlocuiesc laptele matern. O cutie de lapte praf costă între 70 şi 230 de lei. Cu toate acestea, vânzările cresc de la o zi la alta.
"Sunt foarte solicitate toată gama de produse. În primul rând le recomandăm alăptarea la sân. Totuşi alăptarea naturală este foarte benefică pentru copil", a spus farmacista Camelia Fortună.
Statisticile UNICEF arată că în prima jumătate a anului 2005 - 46 la sută din copii erau hrăniţi cu lapte matern. În 2012 cifra s-a redus cu zece puncte procentuale.