Tot mai multe moldovence îşi măresc buzele cu acid hialuronic pentru a fi mai frumoase. Ce spun bărbaţii
Tot mai multe femei aleg să-şi mărească buzele cu acid hialuronic. Reprezentanţii clinicilor din Capitală spun că, în ultimii ani, numărul pacientelor a crescut cu 30 la sută. Și asta chiar dacă procedura nu e deloc ieftină. Preţul unei singure injectări ajunge până la 150 de euro.
Intervenția estetică durează în jur de 15 minute și se realizează cu anestezie locală. Rezultatele se mențin de la 8 până la 12 luni.
După o anumită perioadă de la injectare, acidul hialuronic este absorbit de corp în mod natural. Totuşi, procedura prezintă și anumite riscuri.
"Acesta poate fi hematom, inflamație locală, care trece în decurs de 10 zile. Dacă a fost introdus un gel mai dens și prea adânc, în regiunea respectivă nu va circula sângele", a spus cosmetologul Tatiana Terzi.
Dacă anterior procedura era solicitată de cliente trecute de 30 de ani, acum aleg să-și mărească buzele în special fetele de 19-20 de ani.
"Anterior, femeile doreau să obțină un volum mai mare, iar acum își doresc să fie mai naturale. Numărul pacientelor, în ultima vreme, a crescut cu aproximativ 30 la sută. Cererea este în creștere", a spus cosmetologul Tatiana Terzi.
Femeile recurg la această procedură pentru a părea mai frumoase în ochii bărbaților. Cu toate acestea, ultimii spun că apreciază naturalețea.
"Bărbaților le place așa cum sunt doamnele, deoarece așa au fost create. Fiecare femeie își are frumusețea ei."
"Nu cred că e ceva normal, fata e frumoasă cum arata ea natural."
Nici unele femei nu văd cu ochi buni această intervenție estetică.
"Îmi pare că au o atitudine scăzută față de sine, respectiv doresc să atragă atenția prin felul ăsta de a-și mări buzele."
"Am impresia că asta trebuie după 30, 40 de ani. Până la vârsta asta orice femeie este frumoasă în felul său, fie cu machiaj, fie fără machiaj."
Costul unei proceduri de mărire a buzelor cu acid hialuronic variază, în prezent, între 100 și 150 de euro.
- Cum arată moldovencele care şi-au mărit buzele cu acid hialuronic şi ce spun specialiştii despre acest fenomen
- Numărul moldovenilor care apelează la operaţii estetice a crescut cu 20%. "Frumuseţea nu are limite" VIDEO
- Pe piaţa din Moldova a apărut un dispozitiv care măreşte buzele în mod natural şi instantaneu
- HALUCINANT! Un prezentator radio a fost dat afară după ce şi-a făcut o operaţie estetică
- #LifeStyle: Trucuri pentru buze mai mari (VIDEO)
- Cum trebuie îngrijit tenul pe timp de primăvară. Specialiştii ne oferă SFATURI UTILE