Tot mai multe moldovence solicită anestezie la naştere. Ce spun specialiştii şi ce trebuie să facă pacientele înainte de a-i fi administrate preparatele
Tot mai multe femei din Moldova solicită anestezie, preparate analgezice sau chiar o operaţie cezariană pentru a uşura durerile la naştere. Datele sunt confirmate de medicii Institutului Mamei şi Copilului. Specialiştii precizează, însă, că decizia de a administra vreun medicament sau a face vreo intervenţie chirurgicală în aceste cazuri este luată individual, după examinarea medicală prealabilă.
Totodată, Organizaţia Mondială a Sănătăţii atenţionează asupra riscului de administrare a acestor preparate.
O femeie a născut în dimineaţă zilei de 8 martie o fetiţă. Medicul a luat decizia să îi facă operaţie cezariană cu anestezie generală după ce a examinat starea de sănătate a pacientei.
"Dureri sunt şi la cezariană, dar poate nu aşa de clare ca pe calea naturală. Acum mă simt bine", a spus pacienta.
O altă femeie, care va naşte în scurt timp, spune că deja a decis că va solicita medicului să-i administreze preparatele analgezice sau anestezie.
Specialiştii îndeamnă femeile însărcinate să facă investigaţiile medicale din timp pentru a depista dacă pacienta va putea administra medicamente pentru uşurarea durerilor la naştere.
"Fiecare pacientă este consultată de medicul- obstetrician, medicul-anesteziolog, este luată o decizie în comun pentru a administra analgezice. Procesul de naştere este îndelungat şi nu toate pacientele rezistă, la noi nu se face cezariană la dorinţă, se face cezariană la indicaţii stricte", a precizat Vadim Scarlat, medic obstetrician-ginecolog.
Dacă anestezie este administrată greşit, acest lucru ar putea afecta sănătate atât a femeiei, cât şi a copilului.
"Copiii născuţi pe cale naturală au o rezistenţă mai bună după naştere, cei născuţi prin calea abdominală sunt mai sensibili la factorii externi. Reabilitarea pacientei pe calea naturală este mai bună şi mai rapidă", a explicat medicul.
Psihologii explică tendinţa de a solicita medicamente prin faptul schimbării percepţiilor femeilor, a rolului său în societate, dar şi a progresului în medicină.
"Nivelul de confort a zilelor noastre este mai mare, grija părinţilor asupra persoanelor care au aproape 30 de ani, la fel este mare", a spus Irina Novac, psiholog.
Acest lucru este confirmat şi de femeile care au născut 20-30 în urmă:
"Patru copii şi fără, eu sunt tare la caracter, mă lupt ca să nu beau medicamentele".
"Am avut încredere că fac ceva foarte important pentru această lume, nasc un copil, acest lucru nu e posibil fără durere".
Anual, în Moldova sunt născuţi în jur de 40 de mii de copii.
- FELICITĂRI 8 MARTIE. Cele mai frumoase mesaje de ziua Femeii pentru mama şi iubita ta
- Ziua Internațională a Femeii! Angajatele de la Dispeceratul de Urgenţă 901 sărbătoresc muncind
- STUDIU: Femeile din Republica Moldova, în 2017, au putut mai uşor să-şi găsească un loc de muncă, decât în anii precedenţi