Tot mai multe panouri cu săgeată verde la dreapta, în Capitală
Autorităţile municipale continuă să instaleze panouri cu săgeată verde la dreapta, destinate fluidizării traficului. Până în prezent au fost montate asemenea plăcuţe în 110 intersecţii din Capitală.
Plasarea de panouri adiţionale de culoare neagră cu săgeată verde la dreapta lângă becul roşu al semaforului este o prevedere recent introdusă în Codul Rutier.
Serviciile municipale de profil vor instala până la 1 septembrie curent, panouri cu săgeată verde la dreapta în toate cele 182 intersecţii ale Capitalei, în care circulaţia este regelementată prin obiective de semafor.
Publika.md menţionează că, anul trecut, Primăria a instalat la intersecţii semafoare cu verde intermitent. Dispozitivele luminoase au fost deconectate, însă, de Direcţia Poliţiei Rutiere, care a invocat necesitatea de ajustare a acestor semafoare la Regulamentul Circulaţiei Rutiere.