Tot mai multe țări impun restricții DURE în preajma sărbătorilor de iarnă din cauza Omicron
Tot mai multe țări impun restricții mai dure în preajma sărbătorilor de iarnă în contextul apariției tulpinii Omicron a coronavirusului.
În Grecia, purtarea măștii sanitare va fi obligatorie atât în interior, cât și în exterior în această perioadă. De asemenea, toate festivitățile publice de Crăciun și Anul Nou au fost anulate, iar călătorii care intră în Grecia vor trebui să se testeze în a doua și a patra zi de la sosire. De asemenea, o amendă lunară de 100 de euro a fost impusă pentru a-i convinge pe vârstnici să se vaccineze cel puţin o dată până la jumătatea lunii ianuarie. În următoarele zile vor fi anunțate restricții suplimentare privind activităţile de divertisment și cele sportive.
Și autoritățile spaniole au impus purtarea măștii în spațiile publice după ce joi în țară au fost înregistrate peste 60 de mii de cazuri noi de infectare. De asemenea, justiția de la Madrid a autorizat instituirea unor restricţii de circulaţie pe timpul nopții în cea mai mare parte a regiunii Catalonia, afectată puternic de noul val de îmbolnăviri. De asemenea, vor fi închise discotecile, iar întâlnirile private vor fi limitate la cel mult 10 persoane.
Iar la Vatican toți oficialii, angajații, colaboratorii dar și vizitatorii vor trebui să prezinte certificatul de vaccinare sau dovada că au trecut prin boală. Angajaţii nu vor fi primiţi la locurile de muncă fără o astfel de dovadă şi nu vor primi salariu pe perioada absenţei. Decretul Vaticanului a fost emis la scurt timp după ce guvernul italian a anunţat că va lua noi măsuri pentru a limita creşterea constatată a infectărilor cu coronavirus.