Tot mai mulți bani pentru judecători. Salariile magistraţilor Curţii Supreme de Justiţie urmează să fie majorate
Salariile magistraţilor Curţii Supreme de Justiţie urmează să fie majorate. Acest lucru se va întâmplat însă abia după ce judecătorii vor trece evaluarea la care urmează să fie supuşi. Anunţul a fost făcut de noul ministru al Justiţiei, Veronica Mihailov - Moraru. Potrivit oficialului, lefurile magistraţilor de la CSJ din ţara noastră ar fi cele mai mici din Europa.
"Procedura de verificare a judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiţie este diferită, cu concretizarea criteriilor, cu mai multe garanţii, reflectarea unor marje admisibile între diferenţele dintre venituri şi cheltuieli. După procedura de evaluare, într-adevăr, vor fi majorate esenţial salariile judecătorilor", a spus VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministrul Justiţiei.
Potrivit membrului CSM Victor Micu, salariul unui judecător la CSJ variază între 25 şi 28 de mii de lei. Pentru comparaţie, Micu susţine că magistraţii de la Curtea Supremă din România sau Ucraina ridică lunar de 8 la 10 mii de dolari.
Zilele trecute, ministrul Justiţiei Veronica Mihailov - Moraru a avut o discuţie cu magistraţii de la CSJ, inclusiv cu cei care au demisionat, şi a făcut un apel către aceştia să nu se grăbească să plece din sistem şi să ţină cont că e necesar ca instituţia să fie funcţională, cel puţin până se va da start evaluării judecătorilor de acolo.
În şedinţa CSM din 14 februarie au fost acceptare cererile de demisie depuse de 16 magistrați de la Curtea Supremă de Justiție, ceea ce ar putea provoca tergiversarea examinării multor dosare.
Valul de plecări ar putea să blocheze şi examinarea contestaţiilor privind deciziile de nepromovare a pre-vettingului la care au fost supuşi magistraţii ce intenţionau să se înscrie în cursa pentru un mandat de membru al CSM. În total, doar 5 judecători din 28 au promovat concursul.