Tot mai mulţi italieni îşi ucid nevestele
"În Italia, 127 de femei au fost omorâte anul trecut de bărbaţi. Printre ucigaşi se află un român şi 11 alţi imigranţi, însă marea majoritate a agresorilor e reprezentată de bărbaţi italieni", informează Jurnalul.ro, citând La Repubblica.
În 70% din cazuri, femeia a fost ucisă în propria locuinţă sau în cea aparţinând partenerului ori unei persoane apropiate. Într-o treime din cazuri, ucigaşul a fost partenerul de viaţă al femeii, iar în aproape un sfert din crime agresorul îi fusese victimei soţ, amant sau partener. Ceea ce înseamnă că peste jumătate din femeile ucise şi-au găsit sfârşitul într-o relaţie sau o fostă relaţie de cuplu.
Dintre ucigaşii înregistraţi anul trecut, 17 erau cunoscuţi sau colegi ai victimelor. Fiii care şi-au ucis mamele au fost în număr de 14. Într-un singur caz, un frate şi-a omorât sora. “Oameni obsedaţi, bolnavi. Asasini. Italieni în 79% dintre cazuri. Oameni de-ai noştri”, remarcă La Repubblica.
Dintre femeile ucise, trei aveau mai puţin de 18 ani, dar cele mai multe victime (38) provin din segmentul de vârstă 46 - 60 de ani.
Majoritatea ucigaşilor au între 36 şi 60 de ani. În ceea ce priveşte motivul crimelor, în 19% din cazuri bărbaţii au acţionat pentru că femeile voiau să se despartă de ei, 12% dintre crime au venit ca urmare a unui conflict între parteneri, 10% dintre ucigaşi au mărturisit că motivul crimei a fost gelozia, iar 2% au făcut gestul criminal pentru că partenera a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu ei.
În 2010, numărul victimelor violenţei masculine a crescut. Peste 60 de crime s-au petrecut în nordul Italiei, 25 în centru, 23 în sud şi 12 în insule. Dintre victime, 78% sunt italience. Restul de 22% include opt românce, trei albaneze, două poloneze, brazilience şi filipineze.
Raportul privind violenţa asupra femeilor a fost prezentat în Italia de asociaţia “Casa delle donne” chiar de 8 Martie. Asociaţia a precizat că a urmărit doar relatările din presă despre violenţa masculină, deci victimele bărbaţilor ar putea fi, în realitate, mult mai multe.