Tot mai mulţi moldoveni îşi iau permise de portarmă
Tot mai mulţi moldoveni îşi iau permise de portarmă. Numai în anul trecut au fost eliberate peste 4.800, adică cu 700 mai multe faţă de 2009. Ministerul de Interne spune că, în prezent, condiţiile de acordare a permiselor de portarmă sunt destul de simple, dar că acestea vor fi înăsprite.
Moldovenii mai preferă armele produse în Rusia şi Germania. Sortimentul este bogat, iar preţurile variază între 3400 şi 55 de mii de lei.
Numai în 2010 au fost eliberate peste 4.800 de permise de portarmă. Acum, numărul deţinătorilor de arme este de peste 52.500 de persoane.
Ministerul de Interne vrea să înăsprească condiţiile de eliberare a permiselor de portarmă. Un proiect de lege, prevede majorarea până la 21 de ani a vârstei la care poate fi acordat permisul, precum şi introducerea taxelor pentru obţinerea acestuia. Acum permisele de portarmă sunt eliberate gratuit.
Cei mai mari deţinători de arme din Moldova sunt omul de afaceri, Adrian Nichifor, care are 119 arme. El este urmat de Vladimir Voronin, cu 84, şi Serafim Urechean, cu 81 de arme.