Tot mai mulţi moldoveni refuză să-şi vaccineze copiii! De ce se tem părinţii?
Medicii din Bălţi afirmă că, în ultimul timp, tot mai mulţi părinţi refuză să-şi vaccineze copiii. În prima jumătate a anului, aproape 400 de persoane din cele peste 24 de mii care urmau să fie imunizate au refuzat administrarea vaccinurilor. Cel mai frecvent, oamenii motivează că au dubii în ceea ce priveşte calitatea medicamentelor ori invocă motive religioase.
Moldovenii au păreri împărţite despre imunizare. Unii spun că deseori, vaccinul nu este calitativ şi mulţi părinţi refuză imunizarea. Ei mai adaugă că refuză să se vaccineze în cazul în care preparatul nu a fost testat suficient.
Alţii declară, însă, că se vaccinează întotdeauna, şi consideră acest lucru binevenit, pentru a preveni anumite boli, mai ales în prezent, când sunt atâtea infecţii.
O comisie municipală specială încearcă să-i convingă pe cei ce refuză să se vaccineze să-şi schimbe părerea.
"Se refuză îndeosebi vaccinarea la copii de către părinţi. La marea majoritate a vaccinelor pentru copii noi am atins nivelul scontat de programul municipal şi naţional, până la 95% la vârstele ţintă. Însă mai avem încă de lucrat la copiii de vârstă şcolară", menţionează Valentina Dumbrăveanu, medic.
În primele şase luni ale acestui an, 37 din cei 60 de nou-născuţi din Bălţi nu fost imunizaţi contra tuberculorzei şi a Hepatitei B, pentru că părinţii au refuzat acest lucru.