Tot mai mulţi moldoveni se plâng de activitatea judecătorilor. Care sunt instanţele vizate în petiţii
Moldovenii sunt tot mai nemulţumiţi de activitatea judecătorilor. Anul trecut, Consiliul Superior al Magistraturii a primit în jur de 2.500 de petiţii din partea cetăţenilor, cu aproape 360 mai multe decât în 2011. Petiţionarii invocă, de cele mai multe ori, tergiversarea examinării cauzelor, redactarea hotărârilor cu încălcarea termenelor, dar şi părtinirea judecătorilor.
Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, cele mai multe petiţii vizează activitatea Curţii de Apel Chişinău. Această instanţă, care este menţionată în 457 de petiţii, este urmată de Curtea Supremă de Justiţie cu 309 şi Judecătoria Râşcani cu 277.
"În situaţia în care Consiliul Superior al Magistraturii eliberează judecătorii din funcţie pentru încălcări ce nu au existat anterior, judecătorii văzând că li se intentează proceduri disciplinare depun cerere de eliberare din funţie. Astfel, denotă faptul că CSM a luat o atitudine mult mai serioasă şi mai severă faţă de calitatea actului de justiţie şi comportamentul judecătorilor", a menţionat preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, Mihai Poalelungi.
Datele mai arată că, anul trecut, Colegiul disciplinar de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii a examinat 52 de proceduri disciplinare în privinţa a 69 de judecători. Acestea vizează, în special, magistraţii de la Curtea de Apel Chişinău, 12 la număr. Alţi 10 judecători sunt de la Curtea Supremă de Justiţie, iar şapte de la Judecătoria Râşcani.
Cele mai multe proceduri disciplinare au fost pe numele magistratului Grigore Zubatîi, de la Curtea de Apel Chişinău, patru, care a fost demis, ulterior. El este urmat de Constantin Creţu de la Judecătoria Ialoveni şi Ion Ţurcan de la Judecătoria Centru, vizaţi de câte trei ori.
Membrii CSM vin şi cu soluţii pentru evitarea pe viitor a unor astfel de cazuri. "Fiecare şedinţă de judecată ar trebui să fie înregistrată la un dictofon. Astfel, va dispărea limbajul neadecvat şi atitudinea neadecvată faţă de părţi în cadrul efectuării actului de justiţie", a explicat Dina Rotarciuc, membrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, spune că actualele sancţiuni disciplinare pentru judecători sunt destul de dure şi nu crede că înăsprirea sancţiunilor reprezintă o soluţie.
"Nu doar sancţiunile pot să rezolve această problemă, în primul rând cel care trebuie să respecte legea şi codul de etică trebuie să înţeleagă acest lucru şi să aibă un comportament adecvat", a declarat Efrim.
În 2012 Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de demisiile a 16 judecători.
Datele Consiliului Superior al Magistraturii mai arată că, în 2012, au fost aplicate 27 de sancţiuni disciplinare. Cele mai multe au fost pentru încălcarea termenelor de examinare a cauzelor, încălcarea imparţialităţii şi pentru atitudine nedemnă în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu.