Tot mai mulţi nou-născuţi cu malformații cardiace sunt operaţi în Moldova
Tot mai mulţi nou-născuţi cu malformații cardiace sunt operaţi în Moldova. Se întâmplă datorită aparaturii performante şi a instruirii de care au beneficiat medicii chirurgi.
De la începutul anului, în secția Malformații Cardiace Congenitale de la Spitalul Clinic Republican, au fost operați 22 de copii chiar din primele zile de viață. Pentru comparaţie, în 2017 s-au făcut doar 8 intervenţii.
Natalia Șalari a aflat că copilul său are o problemă la inimă după un control medical. A mers cu el la Spitalul Republican, unde la doar două săptămâni după naștere a suferit o rezecție a aortei.
Acum, starea micuţului este satisfăcătoare, iar în scurt timp va fi externat.
"A fost internat într-o stare foarte gravă și a fost salvat, cu toate că riscul era foarte mare" a spus Natalia Şalari, mama pacientului.
Şi Adriana Lisnic a trecut prin momente grele când a aflat diagnosticul.
"Am fost la un cardiolog, ne prezentam în fiecare lună și dumneaei ne propunea în Kiev, pentru că la noi nu se fac așa operații și chiar dacă se fac nu-s reușite. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu s-a rezolvat problema și aici, pentru că la noi, în Moldova sunt mâini de aur", a spus Adriana Lisnic, mama pacientei.
Secția Malformații Cardiace Congenitale de la Spitalul Clinic Republican este singura din ţară în care se fac astfel de operaţii.
"Dacă este operat la timp, dacă este operat bine, dacă se stabilește o himodinamică adecvată, acest copil nu prezintă invalidizări. Cresc copii absolut sănătoși, care nu se deosebesc de semenii lor", a spus Liviu Maniuc, şeful secției Malformații Cardiace Congenitale.
"Se fac intervenții chirurgicale practic la tot spectrul din patologiile cardiace congenitale. Se fac excepții doar la unele patologii, care sunt incompatibile cu viața", a spus Eduard Cheptănaru, medic cardiochirurg.
Operaţiile sunt gratuite, banii fiind alocaţi de Compania Națională de Asigurări în Medicină.
Actualitate
- Operaţii de cranioplastie, în premieră în ţara noastră. Mai mulți chirurgi plasticieni din SUA, într-o vizită în Moldova
- STUDIU. Milioane de nou-născuţi au un risc mai mare de deces, deoarece nu sunt alăptaţi în prima oră după naştere
- Șeful secției chirurgie a unui spital din Capitală, judecat pentru corupere pasivă. A cerut mii de lei de la pacienţi