Tot mai mulţi şoferi moldoveni primesc permise de conducere pentru maşini ce au cutii de viteze automate (VIDEO)
Numărul persoanelor care îşi perfectează permise doar pentru automobilele cu transmisie automată s-a dublat faţă de anul trecut. Reprezentanţii Întreprinderii de Stat "Registru" susţin că aceste tipuri de carnete de conducere, destul de solicitate în Europa, devin tot mai populare şi în ţara noastră.
Potrivit datelor oficiale, anul trecut, 28 de persoane au primit obţinut un astfel de permis, în timp ce, de la începutul acestui an însă, numărul solicitărilor a ajuns 54.
"În permisele de conducere de modelul anului 2008, în câmpul 12, se aplică restricţia dacă persoana susţine examenul cu transport cu cutie automată se aplică codul 10.2, ceea ce înseamnă că persoana poate conduce doar mijloace de transport cu cutie automată", explică Ion Leah, şeful Secţiei permise de conducere.
În prezent, doar două şcoli din ţară organizează cursuri practice cu maşini ce au cutii de viteză automate.
Persoanele care vor să înveţe a conduce doar maşini ce au cutie de viteze automată vor trebui să scoată din buzunar cu 1.000 de lei mai mult pentru cursurile practice.
Cel mai des, femeile sunt cele care optează pentru un asemenea tip de carnet de conducere:
"Sigur că automată e mai bine, cu mult mai bine, e mai uşor, mai practic".
"Am permis obişnuit pentru că nu contează ce cutie conduci. Important e să fii atent în trafic şi să respecţi regulile de circulaţie".
Primul permis care permite exclusiv conducerea vehicolelor cu sistem automat de schimbare a treptelor vitezei a fost perfectat în 2009.