Toţi cei aflaţi la bordul avionului rusesc prăbuşit AU MURIT. Rudele sunt strivite de durere (VIDEO)
Membrii grupării teroriste Statului Islamic au anunţat, pe o reţea de socializare, că au doborât avionul rusesc în Egipt. Aceştia au mai adăugat că acţiunea vine ca răspuns pentru intervenţia militară rusă în Siria.
Gruparea Statul Islamic şi-a asumat responsabilitatea pentru prăbuşirea avionului rusesc în Egipt
Toţi cei 224 de oameni aflaţi la bordul avionului au murit. Printre victime sunt şi 17 copii. Aeronava s-a prăbuşit în peninsula egipteană Sinai, la 23 de minute de la decolare.
Autorităţile din Rusia au instituit pentru duminică zi de doliu naţional.
TRAGEDIE AVIATICĂ. Un avion din Rusia cu peste 200 de pasageri la bord s-a prăbuşit în Egipt (FOTO)
Rudele pasagerilor au venit la aeroportul din Sankt Petersburg, acolo unde trebuia să aterizeze avionul, pentru a obţine cât mai multe informaţii despre apropiaţii lor.
Autorităţile de la Moscova au publicat lista călătorilor. Trei dintre pasageri erau din Ucraina, unul din Belarus, iar ceilalţi din Federaţia Rusă. Rudele acestora sunt consiliate de psihologi.
"În acest moment, la aeroport au fost mobilizate mai multe echipaje ale forţelor de ordine pentru a menţine ordinea publică. Am stabilit că vom fi alături de rude, îi vom întâlni pe toţi la hotelul "Crowne Plaza". Alături de ei vor fi mai mulţi psihologi din cadrul Ministerului Situaţiilor Excepţionale, dar şi din Sankt Petersburg", a spus ministrul Situaţiilor Excepţionale din Rusia , Alexei Anikin.
"Corpurile neînsufleţite vor fi aduse de avioane ale Serviciului Situaţiilor Excepţionale. Acolo nu sunt doar locuitori din Sankt Petersburg, dar şi oameni din regiunile Leningrad, Pskov, Novgorod, cetăţeni ai Ucrainei şi ai Belarusului", a spus un oficial.
Reprezentanţii companiei aeriene dau asigurări că aparatul de zbor nu avea nicio defecţiune tehnică.
"Acest avion respecta toate normele de siguranţă pentru a putea efectua zboruri. Dacă ar fi avut careva probleme tehnice care să nu-i permită să zboare, el nu era să efectueze această cursă. Va fi mobilizat un avion care va transporta rudele spre cel mai apropiat loc de producerea tragediei. Astfel încât oamenii să facă parte din acel proces şi să fie alături de rudele lor", a zis reprezentantul companiei aeriene.
Autorităţile egiptene au anunţat că avionul este complet distrus. La locul accidentului au fost mobilizate mai multe echipaje ale salvatorilor şi pompierilor.
"Nu am început încă investigaţiile. Este o echipă specială care se va ocupa de acest lucru."
Potrivit RIA Novosti, la doar câteva minute după decolare, pilotul avionului a cerut să i se permită o aterizare de urgenţă pe un aeroport din Cairo, motivând unele defecţiuni tehnice. Mai mult, echipajul aeronavei ar fi reclamat cu o săptămână mai devreme despre probleme la unul dintre motoare.
Salvatorii au găsit şi cutiile negre ale avionului.
Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a cerut să fie trimise de urgenţă elicoptere la locul producerii tragediei. În Egipt a plecat şi ministrul rus al Transporturilor, Maksim Sokolov.
PRIMA REACŢIE a lui Vladimir Putin la faptul că un avion din Rusia s-a prăbuşit în Egipt
Forţele de ordine iau în calcul mai multe ipoteze privind producerea tragediei, însă o exclud pe cea a unui atentat terorist. Unii martori ai catastrofei aviatice au declarat că avionul s-ar fi aprins în zbor.
Citeşte şi: SUPRAVIEŢUIRE MIRACULOASĂ! Cum a scăpat un cuplu din Rusia de tragedia avionului prăbuşit în Egipt
- TERIFIANT! Un avion s-a prăbuşit peste o patiserie. Au fost înregistraţi morţi şi răniţi
- Pilotul A MURIT! Un avion de tip F-18 s-a prăbuşit la scurt timp de la decolare
- Un avion s-a prăbuşit într-o zonă rezidențială din SUA. Toți pasagerii au murit (VIDEO)
- PRIMA REACŢIE a lui Vladimir Putin la faptul că un avion din Rusia s-a prăbuşit în Egipt
- ULTIMA FOTOGRAFIE. Pasageri ai avionului prăbuşit în Egipt, într-o poză făcută la un minut înainte de zbor
- SUPRAVIEŢUIRE MIRACULOASĂ! Cum a scăpat un cuplu din Rusia de tragedia avionului prăbuşit în Egipt