De la racheta balistică intercontinentală SS-18 Satan, Rusia nu a mai dispus de o armă de distrugere în masă capabilă să provoace frisoane potenţialilor inamici ai Moscovei. Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat în luna martie că Rusia va avea o nouă armă de distrugere în masă imposibil de interceptat, care va putea zbura spre ţintă cu viteza Mach 20 (!). Live Science a publicat joi un material în care trece în revistă toate informaţiile devenite publice cu privire la această nouă armă, nume de cod "Avangard",  scrie agerpres.ro.

Surse din cadrul serviciilor de informaţii americane au precizat în urmă cu o săptămână pentru CNBC că această nouă armă a fost testată cu succes de mai multe ori şi ar putea deveni operaţională până în anul 2020.

Aşa cum este şi firesc, autorităţile ruse au oferit puţine informaţii despre armă, însă din cele care au răzbătut în presă, se pare că Avangard este un planor hipersonic, conform lui Thomas Juliano, profesor de inginerie aerospaţială la Universitatea din Notre Dame (Indiana, SUA), specialist în zboruri hipersonice.

Preşedintele Vladimir Putin a susţinut că acest vehicul poate atinge viteza Mach 20 - adică de 20 de ori viteza sunetului (Mach 1 este egal cu 1.224 km/h) - şi poate să depăşească orice sistem de apărare antirachetă din prezent. Conform serviciilor americane de informaţii, această armă poate transporta focoase nucleare.

Acest vehicul nu dispune de propulsie proprie pentru a ajunge la viteze hipersonice. El poate fi lansat cu ajutorul unei rachete balistice intercontinentale. De obicei, aceste rachete ajung în spaţiu pe traiectorii sub forma unui arc de parabolă şi, în apropierea vârfului parabolei lansează focoasele nucleare care cad asupra ţintelor cu viteze hipersonice determinate de forţa gravitaţiei.

Vehiculul Avangard nu va cădea pur şi simplu pe Pământ sub forţa gravitaţiei ci este conceput să reintre în atmosferă sub un anumit unghi, iar forma sa aerodinamică generează portanţă care îi permite să planeze la viteze hipersonice, ajungând la ţinte aflate practic în orice parte a Pământului şi putând să execute manevre în zbor la viteze hipersonice.

Designul acestui tip de vehicul este cunoscut drept "waverider" - care călătoreşte pe val - conform lui Juliano. Astfel de vehicule hipersonice au fuselajul de forma unor pene de pasăre, conceput să genereze portanţă prin parcurgerea undei de şoc pe care o generează în timp ce străbate atmosfera cu viteze foarte mari.

Acest tip de fuselaj este foarte important pentru că un astfel de vehicul trebuie să "zboare" la altitudini foarte mari, unde densitatea aerului este foarte mică şi un model convenţional de aripi nu poate genera suficientă portanţă. Datorită faptului că nu dispune de aripi, vehiculul devine automat mai aerodinamic, putând să rămână la viteze hipersonice pe distanţe mai mari, conform lui Thomas Juliano.

Construcţia unui vehicul care poate tolera viteze hipersonice şi temperaturile ridicate pe care le generează frecarea cu aerul la aceste viteze nu este un lucru uşor. Designul ales de inginerii aerospaţiali ruşi reuşeşte să ocolească una dintre principalele probleme: propulsia.

"Conceperea unui sistem de propulsie capabil să atingă Mach 10 este incredibil de dificilă. Însă prin instalarea acestui vehicul-planor pe o rachetă balistică intercontinentală se evită problema proiectării un motor hipersonic cu admisie de aer", a precizat Juliano.

O altă problemă grea de inginerie ce a trebuit rezolvată a fost cea a controlului şi manevrabilităţii vehiculului la viteze atât de mari. Conform informaţiilor date publicităţii din surse ruseşti, Avangard este un vehicul extrem de manevrabil, iar pornind de la simularea computerizată prezentată în cadrul discursului susţinut în luna martie de Vladimir Putin, pare să fie dotat cu eleroane sau profiluri aerodinamice similare celor de la avioane, pe care le foloseşte pentru a-şi schimba direcţia în zbor.

Modificarea poziţiei profilurilor aerodinamice la viteze hipersonice nu este deloc uşoară pentru că unda de şoc produsă la astfel de viteze poate avea interacţiuni complexe cu fluxul de aer care trece peste suprafaţa vehiculului, rezultând un comportament "neliniar", susţine Juliano said. Acest lucru înseamnă că până şi cele mai mici modificări de poziţie ale profilurilor aerodoniamice pot avea efecte majore - motiv pentru care este foarte dificil de calculat cât trebuie mişcat un astfel de profil pentru a păstra traiectoria dorită. "Totul trebuie să fie extrem de precis şi orice modificare de traiectorie trebuie să poată fi operată foarte rapid, în timp real, într-un mediu foarte dificil la astfel de viteze", mai adaugă el.

Chiar şi în faţa unor asemenea provocări tehnologice, Thomas Juliano este de părere că Moscova dispune de resursele umane şi tehnologice pentru a dezvolta un astfel de proiect. SUA a testat două vehicule hipersonice, în cadrul proiectului Hypersonic Technology Vehicle 2, în 2010 şi 2011, însă ambele zboruri de încercare au eşuat. China dispune de asemenea de un astfel de sistem experimental nume de cod "DF-ZF".

Eforturile Rusiei de a dezvolta această tehnologie de planare la viteze hipersonice sunt direct legate de necesitatea de a dispune de arme capabile să penetreze scutul american antirachetă, conform lui Pavel Podvig, un analist militar independent, specializat în arsenalul nuclear al Rusiei.

Scutul american antirachetă este conceput să distrugă focoasele nucleare lansate prin intermediul rachetelor balistice intercontinentale pe traiectorii previzibile, în timp ce se află încă în spaţiu; sistemele defensive americane nu sunt concepute să intercepteze arme capabile să planeze la viteze hipersonice prin atmosferă, conform lui Podvig. În plus, spre deosebire de focoasele convenţionale, aceste vehicule din clasa "Avangard" vor putea să ocolească sistemele defensive antirachetă.

Pavel Podvig este însă de părere că un astfel de vehicul nu este neapărat şi util din punct de vedere militar, fiind mai degrabă 2o armă în căutarea unei misiuni".

"Nu prea este nevoie de astfel de capabilităţi pentru că ele nu modifică foarte mult datele problemei în ceea ce priveşte capacitatea de a lovi ţinte", a precizat el, explicând că racheta balistică intercontinentală care a transportat vehiculul Avangard în timpul testelor, SS-19, poate transporta în mod normal 6 focoase convenţionale. Dacă scopul este de a penetra scutul antirachetă american, el poate fi atins prin simpla comasare a unui număr mare de rachete care să transporte foarte multe focoase. Rezultatul ar fi "copleşirea" sistemului defensiv antirachetă şi penetrarea sa.

Astfel de arme noi au însă unele avantaje, pe lângă cel evident de descurajare a unei agresiuni împotriva ţării care le deţine. Producţia şi numărul lor nu cade sub incidenţa niciunui tratat internaţional pentru controlul înarmării, aşa cum este New START, care impune statelor să raporteze numărul, tipul şi locaţia unde sunt amplasate rachete balistice ce pot transporta focoase nucleare.

Ca răspuns la această provocare a Moscovei, Pentagonul are în vedere amplasarea unor senzori în spaţiu pentru detectarea acestor arme hipersonice, informează Space News. Un astfel de proiect ar necesita amplasarea unei armade de sateliţi militari şi ar costa extrem de mult, însă ar fi mult mai eficient în depistarea eventualelor arme care planează în straturile superioare ale atmosferei decât orice sistem de detecţie instalat la sol. De la detectarea până la intercepţia şi distrugerea în zbor a unor asemenea arme hipersonice este însă cale lungă, mai avertizează analistul militar.