Toyota face un nou recall: 760.000 de unităţi Rav4
Toyota a anunţat un nou recall global voluntar. Acesta afectează 760.000 de unităţi ale modelului Rav4, generaţia 2006-2011 şi vizează o verificare atentă în service la nivelul suspensiei spate, scrie automarket.ro.
Japonezii au descoperit că strângerea incorectă a şuruburilor braţelor suspensiei spate poate duce la joc la nivelul porţiunii tratate a braţelor şi chiar la formarea ruginei, ceea ce ar putea provoca ruperea braţului respectiv într-o situaţie extremă. Celor de la Toyota nu li s-a adus la cunoştinţă vreun asemenea incident, dar japonezii preferă să pună siguranţa clienţilor în faţa costurilor.
Toyota va contacta proprietarii vehiculelor afectate pentru a-i invita la o verificare în service. Constructorul japonez se concentrează în mod special pe vehiculele ale căror roţi au fost realiniate, singurul moment în care un alt mecanic ar fi avut nevoie să desfacă suruburile care fixează braţele suspensiei spate.
Cel mai mare recall Toyota a vizat 2.17 milioane de unităţi şi a constat în verificarea pedalei de acceleraţie şi fixarea sau înlocuirea covoraşului de pe partea şoferului.