Toyota şi BMW vor colabora pentru construcţia unor autovehicule alimentate cu hidrogen
Toyota şi BMW vor împărţi tehnologia dezvoltată de japonezi, pentru a dezvolta vehicule alimentate cu hidrogen. Primele modele de serie sunt aşteptate să debuteze în 2020, scrie automarket.ro.
Cele două companii au anunţat un parteneriat în acest sens încă de anul trecut, dar echipele celor doi parteneri au avut nevoie de timp pentru a stabili ce elemente vor folosi şi cum va funcţiona parteneriatul lor.
BMW şi Toyota au testat în ultimele decenii o serie de autovehicule alimentate cu hidrogen, bazate într-o oarecare măsură pe modele de serie. Potrivit înţelegerii dintre cei doi constructori, Toyota le va furniza nemţilor de la BMW tehnologie privind vehiculele alimentate cu pile de combustibil, dezvoltată în regie proprie din 1992 până în prezent.
În baza tehnologiei pe care o va obţine de la Toyota, BMW va construi un prototip pe care îl va prezenta public până în 2015. Versiunea de serie a acestui vehicul este aşteptată să debuteze pe piaţă în 2020, estimează japonezii de la Nikkei. Până atunci, companii precum Daimler, General Motors, Nissan, Honda şi Hyundai sunt aşteptaţi să lanseze şi ei propriile vehicule alimentate cu hidrogen.