Tradiție renăscută! O familie din Ştefan-Vodă coase la război straie tradiţionale (VIDEO)
Tradiția reînvie în satul Feștelița din raionul Ștefan Vodă. Mai multe femei țes la războaie costume populare tradiționale moldovenești. Se întâmplă după ce o tânără familie a decis să pună pe roate o mică afacere și să împodobească cu straie naționale tot ținutul. La războiul de țesut stă și soțul femeii, care învârte ața în brâie lungi de peste trei metri. Familia afirmă că moldovenii sunt frumoși în ii și catrințe, iar fiecare sărbătoare e mai frumoasă când ai pe tine portul popular, transmite studio-l.
Așa începe ziua de muncă în atelierul Oxanei și al lui Andrian Gîrjev din Feștelița, înconjurați de țesături naturale cât e ziua de mare aici se cântă, se țese și se brodează.
Familia a decis acum câțiva ani să rămână acasă și să înființeze o mică afacere. Femeia a fost cea mai renumită cusătoreasă din sat.
A ajustat sute de articole vestimentare ale sătenilor care îi cereau să scurteze, însăileze sau să croiască o haină. În anul 2022 a decis însă să facă ceea ce i-a plăcut dintotdeauna: portul popular. A înființat un mic atelier și a angajat două femei la muncă, iar alături de soț a decis să creeze ținute numai bune de sărbători.
Astăzi, atelierul Oxanei este plin cu țesături și ațe colorate. O parte din haine sunt brodate de mână, altele la mașina de cusut.
De brâie răspunde soțul, care le țese la război. Bărbatul se mândrește cu îndeletnicirea sa și spune că nu este o meserie foarte ușoară. Astăzi, costumele cusute la Feștelița ajung în toată regiunea, iar familia mai confecționează gentuțe textile, dar și alte elemente populare solicitate pe piața autohtonă. Familia Gîrjev visează să-și extindă afacerea, iar moldovenii să opteze tot mai mult pentru portul strămoșesc.