Tradiţii la moldoveni, de Rusalii
Astăzi, creştinii ortodocşi sărbătoresc Duminica Mare. Este o sărbătoare creştină, marcată la 50 de zile după Paşte şi care comemorează coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Hristos. Cu această ocazie, de dimineaţă, în toate bisericile din ţară a fost oficiată sfânta liturghie.
Sute de enoriaşi au venit la slujba de Duminica Mare. Oamenii au îngenuncheat pe iarba şi frunzele de tei împrăştiate în biserică şi s-au rugat pentru sănătate şi pace.
Iată ce au spus creştinii care au venit azi la biserică:
"Ca fiecare creştin, vin la biserică, mă rog pentru apropiaţii mei."
"Tare mult ne plăcea când punea verdeaţa asta în casă. Parcă dă viaţă. Este o zi tare interesantă şi o aştept cu nerăbdare".
"Cel mai important lucru pe care creştinul trebuie să-l facă în această zi e să vină la biserică, să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru posibilitatea de a se salva de nenorociri, posibilitatea de a intra în viaţa bisericii",a menţionat Vladislav Rodicov, protoiereu, Biserica "Sf.Petru şi Pavel" din Bălţi.
În ajun de Duminica Mare, gospodarii fac ordine prin case şi prin curţi, iar după apusul soarelui, pun rămurele verzi de salcie, nuc şi tei la porţi, uşi şi ferestre. Împodobirea gospodăriilor cu verdeaţă simbolizează fertilitatea plantelor şi protejează casele de Rusalii. În mitologia populară, Rusaliile sunt nişte fiinţe supranaturale, ce iau minţile oamenilor.
În unele sate, respectând tradiţia, flăcăii şi fetele organizează jocul sau hora de Duminica Mare.