Tradiţii populare şi superstiţii. Ce este bine şi ce nu să se întâmple în această săptămână
Despre tradiţiile populare şi superstiţiile din această săptămână ne-a povestit etnologul Tudor Colac.
Luni va fi sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Chiriachie, în popor i se mai spune Chiriac, Sfântul Toma şi Acachie, şi Sfântul Evanghel. Marţi, însă, va fi ziua Sf. Procopie şi a Sf. Teodosia. Se spune că e rău în această zi să auzi cucul cântând pe nemâncate, se ţine contra dezlănţuirii unor vijelii şi a bolilor la copii.
"La fel Sf. Epictet. Se spune în popor, un fel de zicătoare: procopu tace cucu, adică Procopie ar fi o altă ipostază a regnului animal, tot aşa cum Sânpetru este protectorul lupilor, şi Procopie. Se spune că în această zi munceşti şi uiţi de acest sfânt, răpeşte copii celor ce lucrează. E purtătorul tunetelor şi al trăsnetelor, se ţine de femei pentru a avea noroc la coacerea pâinii, şi în genere la tot ce ţine de aluat, de prelucrare. Se munceşte până la amiază”, a spus Colac.
Miercuri, creştinii ortodocşi îi vor sărbători pe Sf. Pangratie şi Chiril. De asemenea, Sf. mucenici Andrei şi Prov. Joi, 10 iulie, se vor sărbători Sf. 45 de mucenici din Nicopolea Armeniei, Sf.Mucenici: Apolonie, Vianor şi Siluan.
"Vineri, Sf. mare mucenică Eufimia şi Sf. Olga, împărăteasa Rusiei. Sâmbătă, cinstirea sfitnei Icoane de la muntele Athos. Sf. Mihai Maleinul, la fel şi Sf. Veronica, în această imediată apropiere”, a precizat Tudor Colac.
Duminică, va fi Soborul Sf. Arhanghel Gavriil, sf. cuvios Ştefan Savaitul, Sf. Maria şi Sf. cuvioasă Sara. Este a 5-a duminică după Rusalii, numită şi duminica Sf. părinţi de la Sinodul al 4-lea.