Tradițiile și obiceiurile neamului, reînviate la Chișinău în cadrul unui concert dedicat vârstnicilor
Tradițiile și obiceiurile neamului au fost reînviate la Chișinău în cadrul unui concert dedicat vârstnicilor. În acest mod, ei și-au propus să reamintească tinerei generații colindele și romanțele de altă dată. Spectacolul a fost desfășurat de Organizaţia persoanelor în etate a Partidului Democrat, "Tezaurul Națiunii".
Mesagerii tradițiilor și-au prezentat și lucrările confecționate manual.
Vârstnicii au fost încurajați de către oaspeții speciali ai evenimentului să ducă un mod de viață activ și să promoveze în continuare tradițiile moldovenești.
"Întotdeauna am constatat că de fapt aveți o valoare mare și în fața cărora suntem încă datori. De la dumneavoastră am învățat și preluăm experiența pentru că vă împărtășiți cu noi cu drag", a declarat deputatul democrat, Valentina Stratan.
"Eu vă rog pe dumneavostră ca și oameni cu asemenea experiență să împărtășiți experiența binelui celor mai tineri pentru că răul zâzaniei s-a băgat adânc printre noi și cei care trebuie să contribuie ca acesta să moară definitiv în interiorul poporului nostru trebuie să fiți dumneavoastră", a spus ministrul Culturii, Monica Babuc.
"Sunteți simbolul adevărului, al luminii și al viitorului. Vă mulțumesc pentru ceea ce sunteți și pentru ceea ce ați făcut", a declarat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Stela Grigoraş.
Organizaţia persoanelor în etate a Partidului Democrat, Tezaurul Națiunii, din municipiul Chișinău are peste 800 de membri.
Social