Trafic dat peste cap pe o stradă din Capitală. VEZI care a fost motivul
Un stâlp de iluminat, care s-a prăbuşit, în această după-amiază, pe strada Constantin Stere din sectorul Buiucani al Capitalei, a perturbat preţ de câteva ore circulaţia în zonă.
Din fericire, nimeni nu a avut de suferit şi nici o maşină nu a fost avariată, deşi strada este una dintre cele mai aglomerate din sector, iar circulaţia maşinelor era intensă la acea oră.
În scurt timp după prăbuşirea stâlpului de beton, la faţa locului au ajuns cinci autospeciale ale regiei "Lumteh" şi "Regiei Transport Electric", care au ridicat stâlpul şi l-au înlăturat din mijlocul străzii.
Din cauza accidentului, liniile 3 şi 4 de troleibuz, care circulă pe strada Constantin Stere, au fost redirecţionate pe arterele adiacente. Potrivit informaţiilor preliminare, stâlpul a căzut pentru că era vechi.