Trafic restricționat pe o stradă din centrul Capitalei, de mâine. Care este cauza
Din 6 septembrie, traficul rutier pe strada Sfatul Ţării, tronsonul cuprins între străzile Anatol Corobceanu și Alexe Mateevici, va fi restricționat. Și aceasta pentru că urmează să înceapă lucrările de reabilitare a reţelei de canalizare, transmite ipn.md.
Potrivit SA Apă-Canal Chișinău, lucrările de renovare vor dura până la sfârșitul lunii noiembrie, iar graficul de lucru poate suferi modificări în funcţie de volumul şi complexitatea lucrărilor efectuate. În acest sens, ar putea fi operate modificări în schema de organizare a circulaţiei transportului public.
Totodată, furnizorul de apă informează că a început testarea canalizării din strada București, în perimetrul străzilor A. Pușkin și Mitropolit G. Bănulescu–Bodoni.
În paralel, continuă lucrările de reabilitare a reţelelor de canalizare din perimetrul străzilor I. Pruncul, Sf. Andrei, Sfatul Ţării. Lucrările vor fi finalizate pe 10 octombrie.
Contractul pentru reabilitarea a circa 7 km de rețele de canalizare, în valoare de peste un milion de euro, este executat de către o companie locală, oferta căreia a fost desemnată câştigătoare ca urmare a licitaţiei internaționale.
- Trafic de coșmar în Capitală în prima zi de școală. Toată lumea a iesit cu mașina în oras
- METEO 4 septembrie: Cer variabil. Ce temperaturi ne aşteaptă
- METEO 5 septembrie: Cerul va fi variabil, izolat vor cădea ploi de scurtă durată
- CAZ DE RUJEOLĂ ÎN CHIŞINĂU. Un copil de 10 ani din Stăuceni, internat în spital. A fost sau NU vaccinat